Drumul cerului

El Pan 2, 57-63; El pan 4, 87-91; El pan 5, 10-13. 17-19; El pan 7, 54-57; El pan 9, 85

Slujitoarea Iubirii Milostive trebuie să depună orice fel de efort pentru a indica şi altora drumul cerului. În aceste vremuri în care iadul se luptă pentru al îndepărta pe Isus din inimile oamenilor noi, Slujitoare a Iubirii sale Milostive, trebuie să depunem tot efortul pentru ca oamenii să cunoască Iubirea Milostivă a lui Isus. În unire cu bunul Isus, noi trebuie să ne simţim fim caritative, să ne iubim aproapele şi să uităm de noi înşine. Ca între surori să ne ajutăm reciproc, din iubire, cu încredere, şi să nu voim nimic altceva în afară de preamărirea lui Dumnezeu.

Putem fi înşelate imaginându-ne statul religios în multe alte feluri. Unele, iubitore de rugăciune, cred că viaţa religioasă trebuie să fie o continuă odihnă şi rugăciune, crezând chiar că este pierdut timpul în care nu se roagă. Altele, mai ales cele de caracter activ şi muncitor, cred că în viaţa religioasă toată energia şi toate eforturile trebuiesc concentrate în fapte bune şi cred că este mai important a lucra decât a se ruga. Altele, în fine, î-şi pierd timpul gândindu-se că superiorii nu au înţeles atitudinile lor şi, de aceea, nu sunt la locul potrivit, locul pe care îl vrea Dumnezeu de la ele; trăiesc visând o schimbare, un plan de viitor pe care îl consideră mai potrivit.

Cu doar câteva zile în urmă vă explicam cum noi, în momentul în care ne-am asumat titlul de Slujitoare a Iubirii Milostive, am fost transformate în apostole şi una dintre voi m-a întrebat ce poate face pentru ai da mai mare glorie lui Isus. Eu, fiicele mele, cred că trebuie să-i cerem lui Isus să ne dăruiască mai multă decizie, mai multă constanţă, caritate, dorinţă şi puterea de a-l face cunoscut pe Isus fraţilor noştri. Îmi poate spune cineva dintre voi că nu are aceste atitudini şi nici capacităţile necesare pentru a putea comunica cu cei din jur, ba chiar are impresia că oamenii o evită. Şi dacă acesta este adevărul cum poate comunica cu cei mici sau cei adulţi? Eu însă, fiicele mele, vă întreb: credeţi că apostolii erau înconjuraţi de mari mulţimi?
Altcineva mi-ar putea răspunde că apostolii săvârşeau minuni. Eu spun că este adevărat dar vă asigur că acest lucru nu este cel mai important. Pe moment minunile impresionează dar foarte uşor sunt uitate şi numai faptele de caritate sunt esenţiale. Aceste fapte pot impresiona cu adevărat. Trebuie să fim umile, fiicele mele. A fost cândva o persoană sfântă care era impresionată de fascinaţia pe car o producea cuvântările sale dar, în sufletul său, era umilă şi sinceră ştiind bine că era incapabilă de a pătrunde în conştiinţele semenilor săi cu cuvântul său; obişnuia să repete: „Isuse al meu, dă-ne mulţi sfinţi!”.

Să nu uităm că societatea în care trăim are nevoie de exemple bune. Sunt destui oratori şi predicatori în lume şi tocmai de aceea Isus nu le cere Slujitoarelor Iubirii Milostive să predice sau să convertească prin cuvântări sau aparaturi sofisticate ci prin exemple şi virtuţi. Fiicele mele, iată de ce Isus ne-a dăruit marea demnitate de Slujitoare a Iubirii sale Milostive; trebuie să ne angajăm a-i fi pe plac în toate. Nu este conştientă de vocaţia sa acea Slujitoare a Iubirii Milostive care se preocupă doar de mântuirea ei.

Prin experienţa lui trăită în deşert, prin trei lucruri, în mod particular, Isus ne învaţă să ne opunem încercărilor şi să ne pregătim pentru apostolat şi caritate. Ne învaţă că trebuie să ne reculegem, să postim şi să ne rugăm.
Reculegerea. S-a retras în deşert pentru a se îndepărta de vacarmul lumii, pentru a-şi întări sensurile şi puterile sufletului în tăcere; şi noi, fiicele mele, putem comunica astfel cu Dumnezeul nostru.
Post. A postit timp de patruzeci de zile, a dormit pe pământ, s-a mortificat şi a făcut penitenţă îndreptând păcatul comis de către protopărinţii noştri în paradisul pământesc, precum şi păcatele noastre de lăcomie. Astfel ne-a învăţat şi pe noi să dominăm instinctele trupeşti.
Rugăciunea. Fără rugăciune noi vom putea învinge încercările duşmanului.

Mare este această învăţătură pentru noi:

• bunul Isus ne-a chemat să-i consacrăm lui viaţa noastră întreagă, faptele de caritate şi apostolat;
• în orice clipă a vieţii, prin fraţii noştri, noi îl putem sluji pe Dumnezeu;
• avem convingerea că însuşi bunul Isus se va îngriji de înfrumuseţarea şi îmbogăţirea sufletului nostru.

[Home page | Pensieri | Home_Rumeno]

realizzazione webmaster@collevalenza.it
ultimo aggiornamento 12 luglio, 2006