Murmurările, o rană a carităţii

El pan 5, 282-28. 69

Să ne abţinem de la murmurări. Noi nu suntem chemaţi să ne judecăm aproapele. Să detestăm acest viciu amintindu-ne că dragostea adevărată ne obligă să-l evităm cu orice preţ.

Cu toţii ştim că murmurarea constă în a-i arăta aproapelui greşelile proprii, deseori stricându-i reputaţia. Aşa se întâmplă ori de câte ori noi amintim defectele sale. Mai rău este când folosim expresii prin care ne referim la lucruri necunoscute, fără a le indica; de exemplu: „Dacă eu aş putea să vorbesc!” Sau, atunci când ascultăm pe cineva vorbind de rău răspundem: „Şi eu aş avea ceva de spus dar prefer să tac”. Cred că o astfel de abţinere este mult mai răufăcătoare decât o expunere concretă; lasă să se creadă că sunt lucruri grave se ascund.

Cineva poate spune: „Eu când vorbesc despre aproapele reamintesc doar lucrurile care sunt ştiute şi, deci, cred că nu îmi defăimez aproapele, dat că ceea ce spun eu le cunosc doar din auzite, şi de aceea cred că nu este atât de grav. Se ştie că când un delict este public gravitatea lui diminua”.

Eu cred însă că şi în acest caz cel ce referă aceste lucruri demonstrează că în pieptul lui bate o inimă rece, lipsit de căldura iubirii.

Amintiţi-vă cum s-a comportat Isus cu cei păcătoşi. Cu Iuda, când a sosit momentul trădării, la tratat cu multă delicateţe, fără să-l cheme pe nume. “Cel care şi-a întins mâna cu mine în blid, acesta mă va trăda” (Mt 26, 23). Astfel toţi cei prezenţi au început să se gândească la sine însuşi şi au întrebat speriaţi: “nu cumva eu” (Mc 14, 19). Isus, deşi i-a văzut speriaţi, nu l-a chemat pe nume ci în secret i-a spus lui Ioan: “Este acela pentru care voi întinge bucătura şi i-o voi da” (In 13, 26). Cu atâta discreţie a făcut acest gest încât nimeni nu şi-a dat seama. I-a arătat numai lui Ioan acest lucru pentru că Ioan îl iubea pe Isus din inimă. Cel ce iubeşte este caritativ cu aproapele său; tace şi ascunde lipsurile fraţilor săi.

Să fim deci caritativi pentru că caritatea este vinclul uniunii noastre, între noi şi cu Isus. În orice clipă a vieţii să ne înălţăm privirea tot mai sus amintindu-ne că vor fi meritele noastre vor fi doar roadele carităţii. Aceasta este ceea ce Isus ne cere.