Care sunt efectele carităţii în inimile noastre?

El pan 8, 1163-1164. 1166-1167

Prin caritate omul poate ajunge să posede Binele infinit pentru că i se dăruieşte însuşi Duhul Sfânt, iubire substanţială care inundă şi dilatează inima celui drept cu caritatea divină.

Surprinzător este cumulul de virtuţi morale cu care se îmbogăţeşte omul drept, virtuţi excelente în sine ce, dacă sunt stăpânite în grad supranatural depăşesc în valoare toate celelalte virtuţi la care omul poate ajunge.

Cât de elevate sunt gândurile inimii transformate de sfinţenie, chiar dacă este lipsită de ceea ce noi numim geniu şi cultură superioară!

Aceste concuiste ale duhului nu se obţin prin cunoaşterea ştiinţifică ci prin acea cunoaştere deplină care derivă din raportul intim şi inefabil a inimii cu Dumnezeu.

Totuşi, nu trebuie să uităm că, în noi, apetitul bunurilor sensibile este puternic, ne orbeşte şi ne turbează şi, aproape fără voinţa noastră ne conduce pe culmile plăcerii constrângându-ne să gemem: „Vai mie! Cine mă va elibera de la corupţia acestui corp mortal?”

În omul păcătos, după ce a scăzut avântul violent al pasiunilor şi i-a revenit raţiunea, se va face simţită remuşcarea, primul martor al adevărului. Dacă, mai apoi, va permite luminii harului să împrăştie ceaţa în faţa inteligenţei sale, veţi vedea cât de diferit este felul său de a vedea şi simţi şi, cu părere de rău pentru greşelile sale, se va căi de nebuniile sale mărturisind că nu a simţit vreodată o plăcere adevărată pentru că numai în observarea poruncilor lui Dumnezeu se găseşte adevărata fericire.