Un obstacol în cale perfecţiunii: lipsa reflecţiei

El pan 15, 130-131. 133. 136. 143-144

Să nu uităm că unul dintre obstacolele principale în cale perfecţiunii este lipsa de meditaţie; ne lăsăm convinşi de impulsul momentului actual, a pasiunii, obişnuinţei şi capriciilor.

Trebuie mai întâi să reflectăm şi să vedem dacă ceea ce vrem să facem îi este plăcut lui Dumnezeu, dacă iubirea este motivul pentru care vrem să împlinim acel lucru, preamărirea lui Dumnezeu şi nu dorinţa afirmării noastre, reputaţia, vanitatea, etc.

Graba este una mare obstacol în faţa perfecţiunii pentru că produce o tensiune puternică care consumă fără rost trupul şi sufletul şi le expune pericolului de a devia spre rău.

Trebuie să reflectăm cu calm şi moderare.

Să ne unim tot mai strâns bunului Isus încercând să imităm virtuţile lui, umilinţa în mod particular. Să-l rugăm să ne ajute să fim în totdeauna umili şi să aprindă în inimile noastre iubirea pentru Dumnezeu, iar aceasta ne va face să ne dispreţuim pe noi înşine.

Cel mai eficient lucru în avansarea pe calea perfecţiunii este acceptarea senină şi cordială a tuturor suferinţelor şi crucilor pe care Dumnezeu crede de cuviinţă să ni le trimită, convinşi fiind că suferinţele şi frământările sunt o demonstraţie a iubirii pe care Dumnezeu o are pentru noi, El care doreşte purificarea inimilor noastre.

Cel ce crede că va ajunge să fie perfect fără duhul umilinţei, fără rugăciune şi sacrificiu, greşeşte. După nu mult timp se va auzi exclamând: „Am obosit să mai lupt; eu nu mai pot înainta pa calea perfecţiunii; este inutil să mai depun efort; nu e că-mi lipseşte buna voinţă pentru că cu cât mai mult ostenesc cu atât mai rău îmi merge”.

Ar trebui însă să alerge la El şi cu încredere filială să-i ceară iertare. Plin de credinţă şi iubire ar trebui să-i spună: „Pedepseşte-mă, Isuse al meu, pentru păcatele mele, dar iartă-mi mie după marea ta iubire şi îndurare”.