„… Mie mi l-aţi făcut…”

El pan 2, 77. El pan 5, 70-72

Virtutea supranaturală a carităţii îşi are originea în Dumnezeu. Numai El o poate genera! Noi ştim că orice vom face pentru aproapele nostru o facem pentru Isus însuşi, întrucât El consideră făcut sie însăşi orice bine sau rău făcut aproapelui; şi asupra acestor lucruri vom fi judecaţi.

Cum îl putem iubi pe aproapele ca pe noi înşine? Pare un lucru foarte greu.

Mie nu-mi pare atât de greu dat că este de ajuns să-l iubim pe Isus pentru că, este ştiut, cel ce iubeşte cu adevărat iubeşte şi pe cel pe care iubitul său îl iubeşte. Şi pentru că Isus îi iubeşte nespus de mult pe oameni, este de la sine înţeles că cine-l iubeşte, iubeşte şi pe cei pe care El îi iubeşte.

Să-i cerem lui Isus ca în inima noastră să ardă focul divin al iubirii reciproce; această iubire doreşte numai fericirea fraţilor săi, neţinând cont de sacrificii, fie şi cu preţul vieţii.

Să ne obişnuim să-i facem aproapelui ceea ce am dori ca aproapele să ne facă nouă.

Aproapele este cel ce se bucură sau poate să se bucure de fericirea veşnică. Aproape ne sunt sufletele din Purgator şi cele răscumpărate de pe pământ, cele ce se pot mântui. Trebuie să-i iubim pe toţi şi să facem pentru ei ceea ce am vrea ca alţii să ne facă nouă.