Câteva considerări asupra aridităţii

El pan 9, 268-275

Iubite fiice, din scrisorile voastre am înţeles că o parte dintre voi suferă din cauza aridităţii. Curaj, fiicele mele! Nu uitaţi că deseori bunul Isus permite ariditatea pentru ca să ne dezlipim de creaturi şi chiar de plăcerea pe care o experimentăm prin rugăciune pentru ca să ne angajăm să-l iubim din tot sufletul numai pe Dumnezeu.

Ariditatea este lipsa consolărilor spirituale şi sensibile care favorizează meditaţia noastră şi creşterea în virtuţi. Lipsind această plăcere simţim cum ne invadează oboseala şi dezinteresul.

Uneori, totuşi, ariditatea derivă din slăbiciunile noastre; trebuie deci să ne examinăm cu multă atenţie, fără teamă, pentru a vedea dacă infidelitatea noastră stă la baza aridităţii. Poate că am permis instaurarea aroganţei sau plăcerilor efemere? poate am căutat noi înşine consolare din parte creaturilor deşi ştiam că Dumnezeu doreşte numai pentru El inima noastră? Sau poate infidelitatea faţă de superiorii noştri? În oricare dintre aceste cauze noi merităm ca Dumnezeu să ne retragă consolările sale.

Căutaţi să înţelegeţi care este cauza aridităţii voastre şi umiliţi-vă din toată inima cerându-i iertare bunului Isus şi, ajutate de către El, încercaţi să vă corectaţi.

Dacă nu voi sunteţi cauza acestor aridităţi folosiţi-vă de această încercare ca să obţineţi acele rezultate pe care Dumnezeu le vrea prin aceasta. Trebuie să fim convinse că al sluji pe Dumnezeu fără a simţi vre-o plăcere este mult mai meritoriu decât atunci când ne simţim consolate.

Curaj, fiicele mele! Îndreptaţi-vă spre perfecţiune şi nu uitaţi că fără efort şi cumpătare este greu să creştem în virtuţi. Să fim convinse că avem nevoie de timp şi răbdare pentru a ajunge la perfecţiune.

Fă, Isuse al meu, ca fii şi fiicele mele să obţină prin încercări acele rezultate pe care tu le doreşti şi să ajungă la convingerea că al sluji pe Dumnezeu fără a simţi vre-o plăcere este mult mai meritoriu ca atunci când o fac simţindu-se consolate; să înţeleagă că iubirea perfectă este conformarea propriei voinţe la voinţa lui Dumnezeu.

Ajută-i, Isuse al meu, pentru ca, uniţi cu tine, în încercări şi deznădejdii să nu se descurajeze şi să nu renunţe la viaţa comunitară, să nu ignore activităţile lor şi bunele intenţii ci, imitându-ţi rugăciunea când te rugai când erai în agonie, să se roage şi să îndure din iubire faţă de tine.

Rugaţi-vă cu toţii pentru ca această mamă a voastră, ajutată de bunul Isus, să nu cadă în aroganţă atunci când se simte consolată, să nu se descurajeze în momente de ariditate şi în încercări, ci să fie mereu constantă în iubire şi în dăruirea a tot ceea ce El îi va cere, coste ori cât o costa.