Marţi din Săptămâna Mare, Roma 20 aprilie 1943

El pan 6, 34-48

Iubite fiice, să medităm astăzi asupra prezenţei lui Isus în tribunale şi ceea ce a suferit în primele patru staţiuni ale patimii sale.

 

Staţiunea întâi: din Grădina Măslinilor la casa lui Anna.

Suferea Isus în timp ce soldaţii cu furie îl conduceau alergând, târât cu funiile pe care i le-au legat în jurul gâtului, împins, injuriat şi tratat ca un rău făcător şi instigator. În casa lui Anna suferă din cauza urii fariseilor şi scribilor care-l lovesc şi aroganţa celor care-l interoghează asupra doctrinei şi apostolilor lui. Prudent, El îşi apără învăţătura, nu pe ascuns făcută ci în public, în templu, în sinagogi şi chiar în faţa judecătorilor lui. Palma lui Malco este nedreaptă pentru că cu răutate interpretează răspunsul pe care Isus i-l dă Marelui Preot; ipocrit şi nedrept pentru că este dată cu dispreţ şi în faţa mulţimii, mişelesc şi pueril pentru că a făcut-o pentru al adula pe Pontefice. Răspunsul lui Isus, neluat în consideraţie şi dispreţuită, este blândă pentru că vrea să ne înveţe să fim blânzi cu duşmanii noştri; este sinceră voind să ne dea exemplu cum în apărarea noastră putem concilia demnitatea noastră cu respectul pe care-l datorăm autorităţilor.

 

Staţiunea a două: Isus în casa lui Caiafa. Sf. Petru îl renegă pe Isus. Să medităm, fiicele mele, asupra cauzelor renegării lui Petru ce, cred eu, că nu sunt altceva decât o pedeapsă aplicată prezumţiei sale pe care a dovedi-o la cina cea de taină; neglijează şi nu ţine seamă de pericolul căderii; curiozitatea căci nu a intrat în curtea lui Pilat pentru ca să moară împreună cu Isus ci ca să vadă ce i se va întâmpla; se expune pericolului şi perseveră în pericol chiar şi după ce a fost avertizat; frica de moarte, voinţa de a fi respectat, fiind el bărbat, şi a minţit insistând, jurând chiar în faţa unei femei. Sfântul Petru, fiicele mele, a fost răpus de o femeie precum, cândva, o altă femeie, în Paradis l-a abătut pe Adam.

Penitenţa lui Petru este provocată de privirea lui Isus ce-l liberă pe Sf. Apostol din ghearele lupului infernal. Privirea lui Isus este eficientă întrucât în dată Petru părăseşte acel loc şi încă plin de amărăciune şi compătimire încât Sf. Apostol simte nevoia de a-şi plânge păcatul.

Acuzaţiile aduse lui Isus sunt false şi culpabilul este însuşi Dumnezeu cel Atotputernic, cu mâinile legate; Inocenţa însăşi, împotriva căruia nu pot exista acuzaţii adevărate; Mansuetudine ce nu se apără. Este Dumnezeul cel iubitor ce-i conduce la recunoaştere căci, atunci când Caiafa îl întreabă dacă El este Fiul lui Dumnezeu cel binecuvântat, Isus răspunde afirmativ şi că va veni să judece lumea. Acestea le-a spus Isus voind să-i înspăimânte şi să-i îndepărteze de păcatul lor.

Martori mincinoşi erau judecătorii aleşi din acea adunare, deşi era împotriva legilor judecătoreşti; acuzaţiile lor nu coincid şi, ruşinos, sunt nevoiţi să se retragă. Caiafa se transformă din judecător în acuzator şi acuzatorii se transformă în judecători când el întreabă: “Ce vi se pare?” şi ei în cor exclamă: “Vrednic este de moarte”.

Fiicele mele, suferinţele lui Isus în casa lui Caiafa în acea noapte, după proclamarea sentinţei sunt: scuipăturile cu care judecătorii şi hingherii i-au acoperit chipul; jerpelitura murdară cu care l-au legat la ochi pentru a-i acoperi chipul său divin ce-i tulbura pe schingiuitori; rănile pe care loviturile cu mâinile şi picioarele produc i-le în tot corpul; părul smuls cu incredibilă cruzime; batjocura cu care este chemat samaritean, beţiv, îndrăcit; batjocura celor care-l lovesc şi-l întreabă: “Profetule, ghiceşte cine te-a lovit?”; schimburile călăilor pe timpul nopţii pentru a continua să-l maltrateze şi să nu-i permită să adoarmă.

 

Staţiunea a treia:

Isus îndură mult în drum spre casa lui Pilat din cauza, nu numai pentru statul în care se afla, dar şi pentru modul în care-l conduc. Suferă văzând nerăbdarea învăţătorilor şi a fariseilor care aşteaptă ivirea zorilor pentru a-l ucide pe Mântuitor; suferă pentru că autorităţile religioase cedau cazul autorităţilor seculare. Suferă văzând vacarmul infernal al soldaţilor şi restul poporului când trece pe străzile Ierusalimului şi multă lume aleargă să-l vadă. Suferă pentru părerea negativă pe care Pilat şi-o exprimă în privinţa lui; pentru că este găsit vinovat de către oamenii de vază şi acuzat de a fi un răufăcător şi de a se fi numit pe sine însuşi Fiul lui Dumnezeu, refuzând a-i plăti tributul lui Cezar şi răzvrătind mulţimile. Suferă din cauza disperării şi sinuciderii lui Iuda ce se spânzurase când a înţeles gravitatea păcatului său şi nu a recunoscut Îndurarea şi Iubirea lui Dumnezeu; suferă pentru neînduplecarea preoţilor, deşi l-au auzit pe sărmanul Iuda proclamând inocenţa şi divinitatea lui Isus.

Demnitatea persoanei sale îl determină pe Isus să tacă în faţa lui Pilat, fiicele mele, dar vorbeşte atunci când sunt chemate în cauză Împărăţia şi Divinitatea sa, şi consideră nedemne de El toate celelalte argumente. Astfel Isus ne învaţă să nu apărăm pe nedrept văzând cum El, deşi avea dreptate şi se putea justifica, a preferit să tacă.

Mare este mirarea lui Pilat în faţa silenţiului lui Isus deşi viaţa lui era în joc dată gravitatea acuzaţiilor, mare îi este mirarea asistând la contrastul dintre tăcerea, demnitatea şi blândeţea lui Isus pe de o parte şi, zbuciumul şi strigătele preoţilor şi a cărturarilor, pe de altă parte.

Staţiunea a patra:

Din casa lui Pilat, Isus este condus în casa lui Irod. Suferea Isus pentru că, pe străzi mulţimea începea să crească şi creştea ura iudeilor văzând că sentinţa de moarte întârzia să vină; şi numărul injuriilor, blestemelor, ţipetele şi agitaţia soldaţilor, călăilor şi a mulţimii.

Tăcerea lui Isus în faţa lui Irod, căruia nici măcar o privire nu-i acordă, este pedeapsa pentru excomunicarea în act pe seama tiranului, pentru uciderea lui Ioan Botezătorul şi pentru scandalul şi exemplul urât pe care îl dădea poporului prin faptul că trăia în concubinat cu Erodiada, soţia fratelui său; este pedeapsa pentru curiozitatea lui deşartă bazată doar pe dorinţa de a-l vede pe Isus făcând minuni ca să se poată distra pe seama lui; pentru aroganţa lui căci se credea priceput şi agonisit, şi că-l va zăpăci pe Isus când îi va vorbi şi-i va arăta bogăţiile din palatul lui.

Irod, în aroganţa lui, îl dispreţuieşte pe Isus considerându-l un idiot nebun în timp ce pe sine se consideră un instruit; îl dispreţuieşte din ură pentru locuitorii Ierusalimului. Dispreţuindu-l pe Isus el crede că-i dispreţuieşte pe iudeii care i l-au prezentat pentru a fi judecat căci, pe cel ce ei îl consideră de temut, pentru el era doar un rege dement.

Irod îl trimite pe Isus din nou la Pilat, după ce comandase să fie îmbrăcat cu o haină albă şi să i se pună în mână o trestie în loce de sceptru, considerându-l un rege nebun, şi astfel să-l dispreţuiască în pretoriu cu insulte, învinuiri, injurii.

Tribunalele nedrepte care-l persecută pe Isus reprezintă, fiicele mele, răutatea care persecută inocenţa; Cel drept persecutat ne cel rău, cu scopuri precise pentru Divina Providenţă.

Reprezintă pătimirea Mântuitorului nostru virtuţile cardinale ale stăruinţei, dreptăţii, tăriei şi temperanţei.