Miercuri din Săptămâna Mare, Roma 21 aprilie 1943

El pan 6, 49-67

Iubite fiice, să medităm astăzi pătimirea lui Isus din Pretoriu până la răstignire.

Baraba este preferat în locul lui Isus. Aceasta, fiicele mele, este o umilinţă infinită dată diferenţa dintre cele două persoane. Baraba era un ucigaş, un hoţ şi aţâţător, iar Isus este Autorul vieţii, dătător de toate bunurile, blândeţea întruchipată. Imensă este umilinţa şi pentru urletele mulţimii şi ura tuturora împotriva lui Isus, şi deci, alegerea nu este pacifică ci perturbată; este mugetul fiarelor însetate de sânge. Nu este o alegere spontanee ci instigată de Autorităţi şi Preoţi. Dezonorante sunt şi motivele care conduc la această alegere: ura Mai Marilor Legii şi a Preoţilor ce îndemnă mulţimea să ceară eliberarea lui Baraba, nu din milă pentru acesta ci din ură faţă de Isus şi, volubilitatea poporului ce, anterior îl proclamase pe Isus rege, acum cere cu rabie şi insistenţă răstignirea lui.

Pe deasupra mai este şi mişelia nedemnului judecător ce lasă poporul să decidă, făcând din popor judecător şi el însuşi devenind martor al acestei cauze.

Isus este biciuit. Să medităm, fiicele mele, asupra durităţii acestui supliciu. Îl leagă pe Isus cu mâinile în sus, la încheieturi, iar picioarele i le leagă de o coloană. Acesta este infamul loc unde sunt biciuiţi cei condamnaţi la moartea prin răstignire. Acolo vine dezbrăcat în întregime, privat până şi de lejera sa tunică.

Nemiloşi sunt hingherii, instigaţi de ura diavolului şi a iudeilor ce-i corup cu bani pentru a termina cu Isus. Multe sunt loviturile pe care el le primeşte (unii spun că cinci mii de lovituri a suportat) şi torturarea continuă la nesfârşit, fără întrerupere, dat că călăii săi î-şi dau schimbul când obosesc a-l lovi pe bunul Părinte ce, la rândul lui, le primeşte fără stingherire.

Teribile erau instrumentele pe care le foloseau. Erau nuiele verzi acoperite cu spini şi fâşii de piele de vită, la capete cu bucăţi de fier ce penetrau delicatele oase ale Mântuitorului; corpul lui rămâne, fără vlagă, într-o baltă de sânge. Se târăşte încercând să ajungă la hainele sale cu intenţia de a se acoperi.

Cât suferă Mântuitorul văzându-se schingiuit de către omul pe care El îl iubeşte atât de mult, pentru a cărui mântuire El s-a întrupat iar acum îşi dă viaţa!

Să medităm, fiicele mele, asupra motivelor care-l stimulează pe Isus la o asemenea suferinţă, deşi ne-ar fi putut mântui cu o singură lacrimă. A voit să ne arate iubirea sa imensă şi să ne inspire ură faţă de păcat cu încrederea pe care trebuie s-o avem în El, să ne arate bunătatea imensă a Paradisului. A voit să ne încurajeze să suportăm neplăcerile noastre şi din ele să izvorască bucuria martirilor, mortificările penitenţilor, suferinţa credincioşilor prin care î-i mulţumesc Domnului. A suferit pentru concupiscenţa noastră, păcatele cărnii, mai ales luxuria şi lăcomia.

Slujitoarele Iubirii Milostive trebuie să se mortifice spiritual prin voinţă şi trupesc prin ajun.

Isus este încoronat cu spini. Turmentările lui Isus în această staţiune sunt cauzate de dezgolirea trupului său; hainele îi sunt smulse cu violenţă pentru că i se lipiseră de corp din cauza rănilor deschise, şi smulg cu cruzime bucăţi de piele; într-o mantie de purpură îi înfăşoară trupul dezgolit, asemănându-l unui rege, ironizând pe seama lui; coroana-i de spini, pătrunzând în craniu, îi procura dureri puternice şi pierdere abundentă de sânge; în mână-i pun o trestie în loc de sceptru voind să spună că este un rege de lemn, fără minte şi judecată. Cu sarcasm îl scuipă şi-l lovesc cu trestia peste cap ca spinii să-i pătrundă mai adânc; sfidător soldaţii i se adresează cu cuvinte dispreţuitoare trecându-i pe dinainte: “Bucură-te, Regele Iudeilor!”. Şi mulţimea venită să se distreze pe seama lui îl calomnia.

Demnitatea regală a lui Isus este confirmată. Regele sufletelor întărite de durere, posedă o coroană de spini, un sceptru de trestie şi o mantie de purpură. El care prin dumnezeirea lui supune domneşte peste întreg universul, El îşi extinde domnirea peste întreaga împărăţie inundând-o cu sângele său. Fiicele mele, Isus încoronat cu spini ne învaţă virtuţile umilinţei şi a carităţii; este abnegarea de sine prin care înfruntă păcatul, mai ales păcatele de superbie şi invidie; se opune dorinţelor deşarte care se alimentează cu onoruri. Din iubire faţă de Dumnezeu trebuie să nu cedăm nici în faţa unei demnităţi regale.

Pilat, impresionat de acest Isus, se adresează mulţimii exclamând: “Iată omul!”. Prezentându-l pe Isus ca pe un obiect demn de compasiune, e ca şi cum ar vrea să spună: „Priviţi-l pe cel care se declarat pe sine însuşi rege, Fiul lui Dumnezeu, pedepsit şi desfigurat încât de abia mai seamănă cu un om. Fie-vă milă de el!”.

"Iată omul!" spune despre sine Învăţătorul nostru, care astăzi două lucruri în mod particular aşteaptă de la Slujitoarele Iubirii sale Milostive: încrederea, pentru ca totul să aştepte de la El şi, imitarea, pentru ca să-l aleagă ca model.

Gestul acesta a lui Pilat îi produce multă suferinţă lui Isus pentru că îl prezintă poporului ca un rege fals, obiect de batjocură şi demn de compătimire; mare este superbia lor pentru că nu din bunătate ci pentru că nu este rege cum ei cred că ar trebui să fie, acel cineva care să inspire teama de uzurpare şi autoritate, lor ar trebui să le fie milă de Isus.

Isus suferă auzind glasul mulţimii, agitată de duşmanii săi, care strigă “Răstigneşte-l”. El este acuzat cum că ar fi un blestemător pentru că s-a autoproclamat Fiul lui Dumnezeu, când de fapt blestemători sunt ei pentru că nu-l recunosc ca atare. Isus suferă pentru patimile lui Pilat căruia, pe de o parte îi este teamă să recunoască în Isus pe Fiul lui Dumnezeu, iar pe de o altă parte teme tăcerea lui Isus pentru că recunoaşte în această tăcere dispreţul lui Isus faţă de autoritatea sa, şi din frică pentru că poporul persista în strigăte zicând că este duşmanul lui Cezar dacă nu-l răstigneşte pe Isus.

Când a doua oară Pilat îl prezintă pe Isus mulţimii spunând: “Iată Regele vostru”, şi mai puternic se auzeau urletele infernale ale mulţimii: “Ia-l, ia-l, răstigneşte-l, răstigneşte-l, noi nu avem alt rege decât pe Împăratul. Aceste cuvinte vor să spună că ochii noştri nu vor să-l vadă, să dispară din mintea noastră amintirea lui, condamnă-l la moarte prin pedeapsa cea mai ruşinoasă, moartea pe cruce. Astfel ei nu vor să-l recunoască pe adevăratul Rege a lui Israel şi, din ură faţă de Isus, îl proclamă rege pe acel tiran care oprima libertatea patriei lor, alegând să rămână în continuare sclavii Romei.

Preferinţa lui Baraba (imaginea celor perverşi şi a duşmanului sufletelor) în locul lui Isus trebuie urmărită cu atenţie şi să înţelegem că nu putem servi la doi stăpâni.

Fiicele mele, să sădim în inimile copiilor şi a celor cu care avem de a face aceste adevăruri:

• Isus este mântuirea şi viaţa şi nimic în afară de EL poate fi mântuire pentru popoare şi neamuri.
• Noi ne vom mântui dacă-l vom urma pe Isus pe drumul greu al crucii, nepreferându-l pe Baraba adică, nu-i vom permite apetitului nostru dezordonat să încline spre rău, dispreţuind onorurile lumii şi superbia vieţii cu umilinţa coroanei de spini.

Noi, Slujitoarele Iubirii Milostive, vom nimici concupiscenţa cărnii prin mortificări şi penitenţe trupeşti, ţinând cont că pentru a fi adevărate Slujitoare a Iubirii Milostive avem nevoie de aceste patru virtuţi: iubire, caritatea, umilinţa şi mortificarea.

[Home page | Pensieri | Home_Rumeno]

realizzazione webmaster@collevalenza.it
ultimo aggiornamento 28 settembre, 2005