Joi din Săptămâna Mare, 22 aprilie 1943

El pan 6, 68-87

Iubite fiice, vom medita astăzi asupra patimii lui Isus, de la condamnarea la moarte până la răstignire.

Fiicele mele, Pilat este modelul guvernării corupte de către respectul uman. El ştie că din invidie iudeii îl persecută pe Isus, ba chiar a fost înştiinţat de soţia sa să nu se păteze cu sângele Celui Drept şi este convins de nevinovăţia lui Isus, ba chiar a proclamat acest lucru. Totuşi, laş şi nesigur, încet, încet încalcă dreptate şi ajunge să comită un deicid.

Preoţii şi Mai Marii Legii, din ură, simulând o aparentă dreptate în procesul lui Isus, seduc mulţimea şi cer eliberarea lui Baraba, făcându-i să strige: “Sângele acestui drept să cadă asupra noastră şi asupra fiilor noştri”.

Isus, pentru a mântui omenirea, se dă de bună voie în mâinile lor, nimic nu face pentru a se salva şi-o oferă Tatălui veşnic, pentru noi, pătimirea lui.

Exemplul lui Pilat să ne ajute să nu ne lăsăm atraşi de respectul uman. Să încercăm a fi nobili, drepţi, şi să îndepărtăm ipocrizia de la noi. Pentru respect Pilat a încălcat dreptatea şi a comis un deicid. Acelaşi lucru ni se întâmplă şi nouă din cauza păcatului; începem prin păcatele mici şi, fără a ne mai da seama, ajungem să comitem păcate grave. De aceea, dacă vrem cu adevărat să evităm păcatul mortal, trebuie să-l combatem pe cele lesne iertătoare.

Isus ia crucea pe umeri

Este ignominie, grea şi foarte dureroasă pentru că trebuie s-o poarte pe umerii răniţi. Îl însoţesc doi tâlhari condamnaţi la moarte pentru delictele lor şi, în mijlocul lor, este ca şi cum ar fi căpetenia lor. Fiicele mele, să-l vedem în El pe Isac cel adevărat deasupra lemnelor pe care urmează să fie sacrificat pentru mântuirea omenirii, în timp ce Tatăl veşnic are în mâinile lui focul şi cuţitul.

Vestitorul anunţă în public sentinţa şi mulţimea primeşte anunţul cu strigăte iar soldaţii rostesc cuvinte injurioase. Fiicele mele, Isus cade şi se ridică; sângele îi curge de la Pretoriu până pe Calvar.

Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea

Simon din Cirene este imaginea acelor credincioşi ce i-au pe umerii lor crucea lui Isus şi care, din voinţa Divinei Providenţe, îl urmează pe Isus. Fiicele mele, a duce crucea este un lucru inevitabil; a-l urma cu crucea pe Isus este un har imens; a o duce după ce Isus a dus-o este adevărată măreţie.

Femeile pioase din Ierusalim ne amintesc motivul pentru care trebuie să ne plângem destinul nostru dacă nu ne vom converti. Întâlnirea lui Isus cu Preasfânta sa Mamă este o scenă foarte dureroasă.

Isus este răstignit

Vine răstignit Fiul lui Dumnezeu, Tatăl nostru, Mântuitorul nostru, Mirele nostru. Alături îi stau diverse persoane: învăţători, farisei şi parte din mulţime ce, cu ură îi adresează cuvinte grosolane; femeile sfinte plâng şi Preasfânta Fecioară în inima-i repetă: “Să se împlinească în mine după voinţa ta”.

În trup şi-n suflet suferă Isus. Suferă atunci când, abia ajunşi pe Calvar, îi dau să bea vin amestecat cu fiere; suferă de ruşine când, în faţa mulţimii, este despoiat de hainele sale; când vine întins pe cruce iar mâinile şi picioarele îi sunt pironite: când oasele-i sunt smulse din încheieturi pentru ca şi a doua mână să-i fie pironită în forul pregătit în lemnul crucii; când zăreşte pe Sfânta sa Mamă împreună cu Sfântul Ioan la picioarele crucii şi când ascultă insultele iudeilor şi batjocora soldaţilor ce trec pe dinaintea crucii.

Alte circumstanţe agravează durerea sa. Este ziua de Paşti când mult mai multă lume este prezentă în Ierusalim; este amiaza zilei când toţi îl pot vedea; pe Muntele Calvar, loc ruşinos unde erau pedepsiţi răufăcătorii, voind prin aceasta să ne arate că moare din cauza păcatelor noastre; între doi tâlhari, ca un răufăcător; pe cruce, moartea cea mai ruşinoasă.

Isus suferă precum un Rege de pe tronul crucii, cu totul diferit de tronul ceresc; ca Mare Preot şi Păstorul bun al sufletelor noastre. Mitra sa este coroana de spini, sceptrul îi este crucea, inelele-i sunt cuiele mâinilor şi hainele-i sunt degradante.

Precum un bun Învăţător urcă la catedra crucii şi, la sfârşitul vieţii sale, epilogă tot ceea ce a învăţat pe parcursul vieţii sale pământeşti, în particular mod cele opt fericiri. Demonstrându-se un bun Căpitan şi Domn al oştirilor, prezentându-se pe câmpul gol al Muntelui Calvar, învinge în bătălia împotriva forţelor răului distrugând împărăţia viciilor şi luptând cu armele crucii, a cuielor, a spinilor, a bicelor, a insultelor şi scuipăturilor.

Moare îmbrăţişându-se cu sărăcia; soldaţii îşi împart singurul lucru care-i mai rămăsese, hainele sale, şi astfel dăruieşte tot ce avea mai putea dărui, sângele şi viaţa.

Această învăţătură este foarte dureroasă pentru Preasfânta sa Mamă. Avari, soldaţii împlinesc astfel Scriptura. Când îşi împart hainele, ajunşi la tunică făcută de Preasfânta Fecioară, fără cusătură, şi plină de sânge, ei ce, din porunca iudeilor, stăteau acolo de pază, o trag şa sorţi.

Cauzele morţii lui Isus sunt indicate pe inscripţia pusă deasupra crucii: „Isus”, care înseamnă Salvator, moare pentru mântuirea lumii. „Nazarenul” înseamnă înflorit şi sfânt, ce indică cum că suind pe lemnul crucii El, Sfântul Sfinţilor, o face să înflorească în virtuţi. „Rege”, pentru că este Regele cerului şi împărăţia lui începe de pe arborele crucii, la fel cum împărăţia păcatului începuse de la arborele din paradisul pământesc. „Al iudeilor”, pentru că, chiar dacă ei nu i-au recunoscut acest titlu, El este adevăratul lor Rege precum şi a tuturor neamurilor.

Inscripţia a fost scrisă în trei limbi pentru ca toate popoarele să înţeleagă.

Isus moare pe cruce distrugând opera păcatului strămoşesc şi învinge pentru totdeauna şarpele infernal. Învinge superbia lui cu umilinţa, ambiţia onorurilor cu extrema sărăcie, plăcerea senzuală cu asprimea durerilor.

Isus celebrează paştele legal, se desparte de mama sa, îi dezvăluie ceea ce trebuia să îndure; îi încredinţează turma sa ce urma să rătăcească până când El avea să învie.

Pe drum, între Betania şi Ierusalim, apostolii erau foarte trişti în timp ce Isus era foarte vesel, pentru că întâmpina moartea din iubire, pentru că se pregătea să le dezvăluie cât de mult îi iubea împărţind cu ei mielul legal şi chiar mai mult, de infinită valoare, Sacramentul însuşi. “Atât de mult am dorit să mănânc paştele acesta cu voi înainte de pătimirea mea” (Lc 22, 15).