Ai învăţa şi pe alţii drumul spre cer

El pan 2, 57. 61. 63. El pan 4, 87-89. 91. El pan 5, 10-13. 17. 19. El pan 7, 54-57. El pan 9, 85

Slujitoarea Iubirii Milostive trebuie să depună tot efortul pentru a-i învăţa pe toţi drumul spre cer. Isus ne spune că este gelos; este normal pentru că iubeşte foarte mult sufletele! Ca recompensă El ne cere doar iubirea noastră şi are dreptate să se simtă jignit când noi i-o refuzăm, şi să fie gelos când vede că-l iubim atât de puţin
În aceste vremuri când infernul se dezlănţuie pentru a-l îndepărta pe Isus de inima omului noi, Slujitoarele Iubirii Milostive, trebuie să ne străduim pentru ca oamenii să cunoască Iubirea Milostivă a lui Isus şi să vadă în El un Tată plin de bunătate care arde de iubire pentru toţi şi s-a oferit să moară pe cruce din iubire pentru oameni, pentru ca aceştia să aibă viaţă.
Noi, Slujitoarele Iubirii Milostive, trebuie să aducem roadele carităţii, să-k iubim pe aproapele nostru şi să trăim unite lui Isus, uitând de noi înşine.
Să ne ajutăm cu bunătate, cu iubire, cu încredere frăţească şi nu căutăm nimic altceva în afară de mărirea lui Isus. Fiicele mele, să sărutăm cu iubire crucea şi ostia sfântă de ea legată pe care o purtăm la piept pentru ca să ne amintim că trebuie să ne oferim lui Isus precum victime şi ostii vii. Fiicele mele, să nu ne fie greu să ne sacrificăm, ba chiar să-l dorim mereu, şi prin aceasta să ne arătăm iubirea noastră pentru Isus.

Să nu uităm că foarte uşor ne putem înşela căutând să ne imaginăm statul religios frumos colorat.
Cei ce iubesc rugăciunea şi meditaţia cred că viaţa religioasă constă în a petrece tot timpul în sfânta odihnă a rugăciunii şi cred că sunt pierdute orele care nu le petrec în rugăciune. Altele, însă, mai ales cele cu caracter activ şi muncitor, cred că trebuie să-şi consume puterile în fapte de vrednicie şi cred că este mai de folos să lucreze în loc să se roage.
Altele însă, îşi petrec timpul înşelate de gândul că superiorii nu au înţeles atitudinile lor, că nu sunt la locul potrivit, cel voit de către divina providenţă, şi aşteaptă cu nerăbdare să fie schimbate programându-şi planuri mult mai perfecte pentru viitor.

Cu câteva zile în urmă vă explicam cum noi am fost constituite apostoli în momentul în care am primit titlul de Slujitoare ale Iubirii Milostive şi una dintre voi m-a întrebat ce ar putea face pentru ai da mai multă glorie lui Isus. Eu cred că pentru a putea face acest lucru noi trebuie să-i cerem lui Isus mai multă decizie, constanţă, caritate şi dorinţă pentru ca fraţii noştri să-L poată cunoaşte. Una dintre voi îmi poate obiecta spunându-mi că nu are nici-o atragere pentru nimic şi cu atât mai puţin calităţile necesare pentru a putea comunica ba, din contra, are impresia că chiar să îndepărtează lumea de ea. Dacă acest lucru este adevărat, cum voi reuşi eu să lucrez împreună cu copii şi cu muncitorii?. Dar, fiicele mele, oare credeţi voi că apostolii erau înconjuraţi mereu de admiratori. Alta dintre voi mi-ar putea spune: „dar apostolii făceau minuni”. Eu vă spun că, efectiv, acest lucru este cel mai puţin important: în primele momente miracolele dau naştere la diferite impresii dar se uită foarte repede. Pentru noi lucrul cel mai important, pentru a putea înfăptui binele, este caritatea; convingerea că tocmai mirosul faptelor bune va mişca inima aproapelui nostru. Dar, mai înainte de toate, fiicele mele, trebuie să fim umile. Să învăţăm a repeta cuvintele unei sfinte care a rămas surprinsă de fascinaţia cuvintelor sale; ea, în adâncul conştiinţei sale, umilă şi sinceră, era profund convinsă de incapacitatea ei de a pătrunde în conştiinţele oamenilor cu cuvintelor sale, şi deci, repeta: „Isuse al meu, dă-ne mulţi sfinţi”. În vremea noastră este mare nevoie de bune exemple; sunt foarte mulţi predicatori şi oratori şi de aceea Isus nu le cere Slujitoarelor Iubirii sale Milostive să predice şi să convertească prin elocvente cuvinte şi mijloace avansate, ci doar exemplu de trăire a virtuţilor. Fiicele mele, tocmai pentru demnitatea de Slujitoare a Iubirii Milostive pe care Isus ne-a dăruit-o, noi trebuie să-i fim recunoscătoare în totul; cred eu că o Slujitoare a Iubirii Milostive nu a înţeles vocaţia ei dacă se preocupă numai de propria mântuire.

În deşert Isus ne-a învăţat să înfruntăm încercările şi să ne pregătim pentru apostolat şi practicare carităţii, în trei feluri: singurătate sau tăcere, post şi rugăciune. Singurătate. El s-a retras în deşert voind să se îndepărteze de vacarm lumii, să-şi adune puterile sufleteşti şi să-şi întărească sensurile în tăcere căci, fiicele mele, în tăcere noi putem comunica mai uşor cu Dumnezeul nostru. A postit timp de patruzeci de zile şi a dormit pe pământul gol. S-a mortificat cu penitenţe pentru a ispăşi pentru păcatele de lăcomie comise de protopărinţii noştri în paradisul pământesc, cauza decăderii noastre. Pentru a ispăşi pentru toate păcatele de lăcomie pe care lumea întreagă le comite şi pentru a ne învăţa să dominăm impulsurile cărnii. Rugăciune. Pentru că fără Dumnezeu în încercări nu putem învinge. În cele trei încercări ale sale Isus ne învaţă cum să ne opunem încercărilor.

Cât ar trebui să-i consoleze aceste gânduri pe fii şi fiicele mele chemaţi din lume pentru a consacra întreaga lor viaţă operelor de caritate şi apostolatului! Cât de consolant ar putea fi gândul că în orice moment al vieţii noi îl putem sluji pe Dumnezeu în fraţii noştri, convinse că bunul Isus v-a înfrumuseţa şi sfinţi sufletele noastre!

[Home page | Pensieri | Home_Rumeno]

realizzazione webmaster@collevalenza.it
ultimo aggiornamento 12 luglio, 2006