A obţine de la inima bunului Isus harul păcii pentru lumea întreagă

El Pan 19 cart, 2419-2422

Collevalenza, 10 octombrie 1961

Eminenţei sale, Cardinal Ottaviani

Iubit Părinte: Eminenţa voastră se va mira primind această scrisoare după mult timp de când nu am mai dat vre-un semn de viaţă şi, mai ales, pentru că dumneavoastră v-aţi comportat cu mine ca un adevărat părinte. Deşi nu l-am mai vizitat, Eminenţă, eu nu am uitat de consolarea pe care această infimă creatură a primito de la dumneavoastră în zilele negre de suferinţă pe care dumneavoastră le cunoaşteţi. Nu, Eminenţa, nu am uitat de binele pe care mi l-aţi făcut! În fiecare zi m-am rugat pentru dumneavoastră şi voi continua să mă rog bunului Isus să vă dea harul să-i puteţi oferi lui oricând şi tot ceea ce vă va cere.

Astăzi mă adresez dumneavoastră prin intermediul acestei scrisori căci, din păcate, nu mă simt prea bine. Vin să vă cer o mare favoare, nu pentru mine ci pentru gloria şi triumful Iubirii Milostive, pentru a obţine ceea ce Preasfântul Părinte de mult timp cere: a obţine de la inima bunului Isus harul păcii pentru lumea întreagă.

Pentru aceasta Fii Iubirii Milostive au obţinut de la Episcopul acestei dieceze posibilitatea de a putea celebra, pe parcursul lunii octombrie, în fiecare seară, la orele 16.30, o Sfântă Liturghie.

De la întâi octombrie, în acest Sanctuar, în fiecare zi se va celebra o Sfântă Liturghie pentru pace în lume; este destul de participată şi, cu mare bucurie, realizăm că rugăciunii noastre se adaugă credincioşi din diferite oraşe. O mare bucurie este şi faptul că creşte numărul peregrinilor la acest Sanctuar şi pentru aceasta îi mulţumesc necontenit bunului Isus.

Pe 29 este Solemnitatea lui Cristos Rege şi noi îi invităm pe toţi să participe la Sfânta Liturghie în acea zi şi să primească Sfânta Împărtăşanie, tocmai cu intenţia de a obţine de la bunul Isus harul păcii pentru lumea întreagă.

Acesta este motivul pentru care astăzi mă adresez Excelenţei voastre: pentru a vă cere să celebraţi, în acest simplu Sanctuar, Sfânta Liturghie în acea zi, dându-i un ton mai solemn.

Cred, părintele meu, că veţi depăşi orice fel de inconveniente pentru a-l preamări pe Bunul Isus cu prezenţa Excelenţei voastre; a voastră prezenţă va transmite mai multă fervoare credincioşilor şi pelegrinilor ce în acea zi, cu siguranţă, vor participa în număr mare.

Cu umilinţă vă rog să mă amintiţi în rugăciunile dumneavoastră pentru ca să împlinesc tot ceea ce îmi va cere bunul Isus.

M. Esperanza de Jesús, eam

[Home page | Pensieri | Home_Rumeno]


realizzazione webmaster@collevalenza.it
ultimo aggiornamento 12 luglio, 2006