„Fii mei, eu spun că nu trebuie să vă tulburaţi…”

El Pan 21 Exh, 1143-1153; El pan 2, 20. 67. 101.107. 109; El pan 5, 19. 63-64. 291; El pan 15, 163-164

Fiicele mele, eu spun că nu trebuie să vă tulburaţi nici atunci când vă vor acuza de ceea ce nu aţi comis şi nici nu v-aţi gândit să comiteţi. Dacă în vre-o zi superioara sau formatoarea sau oricine altcineva vă va acuza de ceva ce nu sunteţi vinovaţi, voi înălţaţi-vă inimile şi gândul la Domnul şi spuneţi-i: „Doamne, ajută-mă pentru că sunt în necaz”. Domnul vă va veni întru-ajutor şi inima voastră se va linişti pentru că-l veţi simţi pe Domnul de partea voastră, gata să apere sufletul care se încrede în El şi lui i s-a consacrat.

Aceasta este o adevărată preocupare pentru mine pentru că mereu mi-am dorit să adun pe această colină suflete consacrate Domnului, suflete capabile să trăiască asemenea porumbeilor, gata să ispăşească pentru toate sufletele încercate; suflete care să accepte să fie acuzate de ceea ce nu au comis pentru că acestea sunt ocazii de ispăşire pentru propriile păcate.

Această casă, în mijlocul câmpiei, eu o văd ca pe un paratrăsnet pentru numeroasele familii şi toţi oamenii care vor veni aici la Sanctuar… Eu aşa vă văd, fiicele mele; paratrăsnete pentru toate familiile şi toate persoanele ce vor veni aici; vă văd mereu dispuse să ispăşiţi în faţa Iubirii şi Milostivirii Domnului pentru ca, toţi cei care, trişti şi abătuţi vor veni aici, să nu se întoarcă fără a experimenta mângâierea Domnului… Eu, fiicele mele, vă îndrum ca prin munca şi prin viaţa voastră voi să fiţi cu adevărat paratrăsnete ale dreptăţii lui Dumnezeu.

Dacă, una dintre voi, dimineaţa când se trezeşte spune: „Doamne, fă ca munca mea să folosească ca ispăşire pentru toate păcatele celor care vin aici la Sanctuar!”; alta poate spune: „Fă, Doamne, ca viaţa şi suferinţele mele să fie de folosul familiei mele sau ispăşire pentru cei care te jignesc sau care nu te cunosc sau pentru gloria ta, etc”. Dacă fiecare dintre voi, fiicele mele, s-ar propune astfel … Domnul Isus ar fi foarte mulţumit. Fiicele mele, veţi face aceste propuneri?

Un bun creştin, scrie Maica Speranţa, trebuie să iradieze bucurie pentru toţi; eu sufăr când văd un creştin care a pierdut bucuria inimii. Fiţi atente; tristeţea este sora şovăielii şi a mâniei; este un pericol constant. Cine-şi trăieşte cu bucurie viaţa caută binele mereu, nu-şi judecă aproapele, nu se descurajează.

Tristeţea nu valorizează faptele noastre ba, din contra, le devalorizează. Isus îl iubeşte pe cel ce trăieşte cu bucurie. Bucuria devine una dintre componentele importante a fiecărei persoane; frecvente sunt cazurile celor care înaintează cu greu pentru că nu trăiesc cu bucurie. Ce i se poate cere unui om trist, melancolic, speriat?

Dacă am fi fost condamnaţi să fim trişti şi melancolici din cauza greşelilor pe care în fiecare zi le comitem, cine ar avea pace şi odihnă? Chiar şi când am comis păcate mari şi urâte trebuie să ne adresăm cu încredere lui Isus; să ne căim dar să nu ne descurajăm; se recuperăm bucuria pierdută pentru că, cel ce trăieşte în Isus, nu trebuie să fie trist.

Eu ştiu că pot exista în viaţa voastră momente de neîncredere, de dezolare dar, să ştiţi să le învingeţi punându-vă toată încrederea în Isus. Fără ajutorul său nu voi ieşi din nămolul slăbiciunilor umane; unindu-vă lui Isus prin rugăciune veţi simţi putere, suavitate, ajutor.

Este evident cum fiecare dintre noi se simte îngreunat de slăbiciunile umane dar nu trebuie să renunţăm la aspiraţii mari, cu iubire şi încredere în Isus. Încărcaţi sau nu de greşeli, înflăcăraţi sau nu, animaţi sau descurajaţi, nu trebuie să renunţăm. Oricând vom alerga la Isus, cu umilinţă şi încredere, ne vom simţi mai buni, mai puternici.

Nu de mult am vorbit cu o persoană nu prea virtuoasă ce m-a convins de bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu. Avusese nenorocirea de a comite păcate grave dar s-a căit şi cu sinceritate i s-a adresat lui Isus. A fost umilită în faţa lumii; i-a cerut lui Isus s-o primească la fel cum l-a primit pe fiul risipitor şi, după ce şi-a mărturisit păcatele s-a simţit încurajată în privinţa generozităţii şi a trăit o viaţă exemplară. A murit în faimă de sfinţenie. Dacă ar fi cedat în faţa descurajării şi ar crezut că nu ar mai fi putut începe o viaţă nouă, numai Isus ar putea spune ce i s-ar fi întâmplat dar, din fericire, ea a avut încredere în acel Tată ce mereu este gata să ierte.

Eu trebuie să fac în aşa fel încât toţi oamenii este pentru toţi un Tată adevărat, că ne iubeşte nespus de mult, că nu face diferenţă. Până şi omul cel mai pervers, cel mai mizerabil, cel mai neglijat, este iubit cu adevărat de Dumnezeu ce pentru el este un tată şi o mamă duioasă.

Ce trebuie să facem pentru a ne întâlni cu Dumnezeu? Pentru a ne întâlni cu Dumnezeu nu trebuie să ne obosim prea mult căutându-l pe ici şi acolo. El este foarte aproape de noi, este înăuntrul nostru. Este foarte aproape de noi pentru că este prezent în toate creaturile care ne înconjoară; este înăuntrul nostru pentru că noi putem deveni un tabernacol viu dacă-l invităm pe Domnul să rămână cu noi, convinşi că el v-a locui în inima noastră simplă şi mizerabilă.
Cel ce-l iubeşte pe Dumnezeu este fericit şi se bucură mereu de prezenţa lui. A înţeles că pentru a intra în raport cu el nu trebuie să facă nici măcar un pas pentru că Domnul locuieşte şi trăieşte în noi.

[Home page | Pensieri | Home_Rumeno]

realizzazione webmaster@collevalenza.it
ultimo aggiornamento 13 luglio, 2006