…Isus locuieşte în aceeaşi casă cu voi…

… nu vă lasă nicicând singure…

El pan 19, 674-675

Bilbao, 19 noiembrie 1939

totul din iubire!

Fiicelor mele din comunitatea din Hecho

Preaiubite fiice, am primit toate scrisorile voastre şi, pe de o parte mă bucură foarte mult când văd bunele intenţii care vă animă, dar pe de altă parte mă preocupă obstacolele care se ivesc în această ţară, pe plan spiritual.

Fiţi sigure, fiicele mele, că acest lucru nu vă va împiedica, atât timp cât voi nu doriţi acest lucru, să ajungeţi la acel grad de sfinţenie pe care Isus îl doreşte de la voi. El trăieşte în aceeaşi casă cu voi. Nu vă lasă singure nici măcar o clipă şi, dacă voi veţi corespunde cerinţelor sale, când vă vor lipsi cele necesare, El vă va veni într-ajutor.

Voi, fiicele mele, fiţi caritative, mortificate, meditative; vorbiţi atât cât este de cuviinţă şi fiţi serioase cu toţi. Reflectaţi îndeajuns înainte de a vorbi. Într-un cuvânt, fiicele mele, fiţi lumină în acel pământ rece, din punct de vedere spiritual. Exemplul vostru să-i conducă la Isus şi să nu vadă la voi ceea ce este nedemn de persoanele religioase.

Rugaţi-vă mult pentru iubita noastră congregaţie; rugaţi-vă şi pentru mine pentru ca în toate să împlinesc voinţa lui Isus.

Din momentul în care primiţi scrisoarea mea, dorinţa mea este ca măcar o dată-n lună fiecare dintre voi să-mi scrie şi plicul, închis, să-l înmâneze Superioarei pentru ca să mi-l expedieze. Povestiţi-mi tot ceea ce se întâmplă şi, dacă nu aveţi ceea ce să-mi spuneţi, mă refer la lucruri personale, tot închisă să mi-o trimiteţi. Acum nu mai sunt cenzurate scrisorile ordinare dar fiţi oricum prudente.

Primiţi cu toate o îmbrăţişare din partea acestei Mame care vă iubeşte cu adevărat.

Maica Speranţa a lui Isus, eam

[Home page | Pensieri | Home_Rumeno]


realizzazione webmaster@collevalenza.it
ultimo aggiornamento 13 luglio, 2006